Actualitate· 1 min citire

La 38 de ani, a murit electrocutat, în timp ce suda

Scris de Ioana Apostol Publicat: 21 iun. 2018, 19:16

Un apel disperat la 112, anunța miercuri seară, că un bărbat a murit electrocutat. Victima, în vârstă de 38 de ani, suda la o combină agricolă în curtea sa când a avut loc nenorocirea. Cel care a sunat să anunțe nenorocirea este vărul victimei.

Un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Argeș de la Stația Costești a mers la fața locului, însă, din nefericire, nu au mai putut face nimic pentru bărbat, decât să constate decesul acestuia. A fost sesizată Poliția, fiind făcute cercetări la fața locului. Oamenii legii au constatat că bărbatul, agricultor de profesie, suda la o combină ce-i aparține, încercând să o repare. Nu purta echipament de protecție și, se pare, că a atins cu mâna de un fir neizolat. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, pentru autopsie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate