JANDARMERIA ROMÂNĂ: SE ÎNCEARCĂ MANIPULAREA OPINIEI PUBLICE PRINTR-O IMAGINE SCOASĂ DIN CONTEXT

JANDARMERIA ROMÂNĂ: SE ÎNCEARCĂ MANIPULAREA OPINIEI PUBLICE PRINTR-O IMAGINE SCOASĂ DIN CONTEXT
Instituția face un apel către cetățeni și jurnaliști să manifeste prudență
Jandarmeria Română atrage atenția asupra unei tentative de manipulare a opiniei publice, după ce în spațiul online a fost distribuită o imagine în care un jandarm pare că ar călca drapelul național al României.
Fotografia, susține instituția, este extrasă tendențios dintr-un clip video și este însoțită de mesaje text și audio care sugerează, în mod fals, că gestul ar fi fost unul intenționat.
„Subliniem faptul că aceste postări sunt tentative de manipulare. Realitatea este că jandarmul nu a călcat intenționat pe drapel, ci l-a ridicat, în contextul unei busculade produse de unii protestatari”, transmite Jandarmeria într-un comunicat oficial.
Instituția face un apel către cetățeni și jurnaliști să manifeste prudență în preluarea și distribuirea unor astfel de materiale, care pot induce în eroare și pot alimenta tensiuni nejustificate.
„Reiterăm apelul nostru către jurnaliști și cetățeni să nu se lase manipulați și să nu sprijine tentativele de manipulare”, adaugă Jandarmeria.
Citește și:
- 10:43 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, a depus un important proiect de infrastructură la Ministerul Transporturilor - VIDEO
- 09:59 - Orașele care interzic păcănelele vor rămâne și fără agențiile Loto. Un primar atacă legea „prost gândită”
- 08:04 - Români blocați în Orientul Mijlociu se întorc acasă: avionul a decolat din Dubai spre București
- 21:47 - Marius Tucă: „România e în afara Istoriei. Suntem între șifonierul lui Nicușor și „umbrela” găurită a lui Macron”
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











