West Nile este o boală infecțioasă care se transmite prin înțepătura de țânțar.
Un nou caz de infectare cu virusul West Nile a fost diagnosticat în România. Mai exact la Timișoara, acolo unde un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș”, după ce a acuzat acuzând simptome specifice unei boli infecțioase. În prezent, bărbatul a fost stabilizat iar medicii îl țin sub observație. Până acum, virusul a provocat deja 4 decese în rândul românilor.
Bărbatul a fost internat în Secția de Boli Infecțioase a unității sanitare timișorene. În urma recoltării probelor de sânge care au fost analizate în laborator diagnosticul de suspiciune a fost confirmat, acesta fiind infectat cu virusul West Nile.
„Pacientul s-a prezentat având simptome ușoare, dar persistente: febră, fotofobie, afazie, vedere dublă. A primit indicație de tratament simptomatic, antitermic, de echilibrare hidroelectrolitică, și vitaminoterapie. Starea lui de sănătate este acum stabilă. Pacientul va mai rămâne în spital câteva zile sub supraveghere. Deocamdată, nu se pune problema unei agravări a stării lui de sănătate. Vorbim, până la urmă, despre o boală infecțioasa care, însă, la persoane cu alte boli asociate sau comorbidități poate duce la o infecție a sistemului nervos central sau, în cazurile foarte grave, ceea ce nu este în situația de acum, la deces”, a declarat dr. Anca Elena Ianițcaia, medic specialist Boli Infecțioase, în cadrul spitalului, potrivit unui comunicat de presă remis, marți, de Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a fost deja informată de către spital referitor la acest nou caz de infecție cu virusul transmis de țânțari, raportarea urmând a fi transmisă Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
”Infecția cu virusul West Nile este transmisă prin înțepătura de țânțar și determină la persoanele adulte o neuroinfectie care, însă, în majoritatea cazurilor, este subclinică. Ocazional poate duce la aparitia unei meningite aseptică sau encefalită severă, în special în rândul vârstnicilor. Majoritatea pacienților au infecții care însă nu prezintă simptome evidente. Recomandări: Evitați expunerea la țânțari purtând îmbrăcăminte cu mâneci și pantaloni lungi; Utilizați substanțe chimice repelente pentru țânțari; Împiedicați pătrunderea țânțarilor în locuințe folosind plase de protecție”, mai spun reprezentanții uității medicale.
West Nile este o boală infecțioasă care se transmite prin înțepătura de țânțar.
Până săptămâna trecută erau confirmate 21 cazuri de infecție cu virusul West Nile, asta de la începutul sezonului estival, arată INSP.
Cele mai numeroase cazuri au fost depistate chiar în municipiul București (5) și județele: Dolj (2), Galați (3), Ilfov (3), Iași (2), Olt (2), Prahova (1), Sibiu (1), Satu Mare (1), și Tulcea (1).
Totodată, au fost înregistrate decese în județele: Satu Mare (1), Ilfov (1), Dolj (1-caz probabil) și Prahova (1).