Focuri de armă trase în Lupeni asupra unei familii. Patru victime au ajuns la spital - VIDEO

Urmele focurilor de armă
Intervenție de amploare în municipiul Lupeni, județul Hunedoara, după un apel la 112 care a anunțat existența mai multor persoane rănite în urma unui atac armat.
UPDATE
Bărbatul din Tecuci care a împuscat 4 persoane la Lupeni a fost prins.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, suspectul a fost dus la audieri la Poliția Lupeni.
Știre originală
Potrivit informațiilor disponibile până la acest moment, un bărbat ar fi deschis focul asupra partenerei sale și asupra unor membri ai familiei acesteia, după care ar fi fugit de la fața locului.
Autoritățile au mobilizat de urgență echipaje medicale, polițiști și jandarmi, iar zona a fost securizată în vederea desfășurării cercetărilor și a operațiunilor de căutare.
Patru persoane rănite, transportate la spital
Primele date indică faptul că mai multe persoane au fost rănite în urma incidentului, fiind transportate la unitatea medicală din Lupeni pentru îngrijiri de specialitate.
Conform informațiilor obținute din surse locale, una dintre victime ar fi fost împușcată de mai multe ori în zona toracică și se află în stare gravă, urmând să fie transferată la Spitalul din Petroșani.
„Din primele verificări, patru victime au fost transportate la spital”, au transmis reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Autorul, căutat de poliție. Zona este împânzită de filtre
După incident, polițiștii și jandarmii au declanșat o amplă acțiune de căutare a presupusului autor, care ar fi părăsit atât locuința, cât și localitatea.
Echipaje SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara au intervenit pentru acordarea primului ajutor și transportul victimelor către unitățile medicale.
„S-a intervenit cu două ambulanțe SMURD și cu o autospecială pentru transport personal și victime multiple. Din primele verificări, patru victime au fost transportate la spital”, au precizat autoritățile.
În paralel, au fost instituite filtre la ieșirile din municipiul Lupeni, iar toate autoturismele sunt verificate în cadrul operațiunilor de căutare.
Mesaje de alertă distribuite în comunitate
În paralel cu intervenția oficială, în mediul online au apărut mesaje de avertizare prin care cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți și să anunțe imediat autoritățile dacă îl observă pe suspect.
„ATENȚIE! BĂRBAT ÎNARMAT CĂUTAT DE POLIȚIE ÎN LUPENI!
Poliția Română este în alertă maximă în municipiul Lupeni, județul Hunedoara! Acest bărbat este suspectat că a tras cu o armă de foc asupra a două autoturisme.
CE TREBUIE SĂ FACEȚI DUPĂ CE PRIVIȚI IMAGINEA:
NU interveniți pe cont propriu! Persoana poate fi periculoasă și imprevizibilă.
Evitați orice contact direct sau confruntare cu suspectul.
Dacă îl observați sau aveți informații despre locul în care se ascunde, sunați de urgență la 112 sau anunțați cea mai apropiată unitate de poliție!
Polițiștii desfășoară în aceste momente filtre și verificări de amploare în zonă. Orice detaliu, oricât de mic, poate ajuta la prinderea lui înainte de a face alte victime.”
Autoritățile continuă investigațiile, iar situația rămâne în desfășurare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:37 - Jocurile din spatele numirii lui Eugen Tomac. Miron Mitrea: „Nu e politică, e business pe 17 miliarde de euro. Toți vor să-și bage un pic codița în banii ăștia”
- 22:35 - Prăpăd în Vrancea. Viiturile au măturat totul, oameni luați pe sus de ape. Pompierii militari intervin în forță - FOTO
- 18:53 - Daniel Zamfir cere renunțarea la ROBOR după amenda uriașă primită de bănci
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














