Femeie moartă în casă după ce locuința i-a luat foc!

Femeie moartă în casă după ce locuința i-a luat foc!
Are arsuri pe corp
Tragedie petrecută duminică dimineaţă la Curtea de Argeş. Pompierii au fost chemaţi să intervină la stingerea unui incendiu şi au descoperit o femeie moartă în casă. Proprietara avea arsuri pe corp iar manevrele de resuscitare nu au avut efectul dorit.
Alarma a fost dată de o vecină a femeii, care anunţa că a avut loc un incendiu la o casă în Curtea de Argeș, pe strada Daniel Sterescu. Ea a precizat că este şi o femeie moartă în casă.Două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD au mers la faţa locului. Când au ajuns echipajele, incendiul se manifesta la 2 camere ale imobilului, iar în interior a fost găsită o femeie de aproximativ 90 de ani, fără funcții vitale și cu arsuri de gradul 3 și 4. Este posibil ca bătrâna să fi fost şi intoxicată din cauza fumului.Echipajul SMURD a preluat victima şi a demarat manevrele de resuscitare, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Argeş, însă, fără răspuns. A fost declarat decesul femeii. Deocamdată, nu s-a stabilit cauza incendiului.Proprietara imobilului locuia singură. Era supravegheată de o vecină care se ducea deseori la ea şi o mai ajuta, aceasta fiind cea care a făcut descoperirea şocantă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














