Dosar penal după ce a minţit ca să nu stea în izolare!

Dosar penal după ce a minţit ca să nu stea în izolare!
Riscă pedeapsa cu închisoare de la 2 luni la 3 ani
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti au întocmit dosar penal pe numele unui argeşean după ce a minţit ca să nu stea în izolare. Acesta este acuzat de fals în declaraţii iar dacă va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 luni la 3 ani sau amendă.
"Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, a fost înregistrat dosarul penal nr. 2870/P/2020 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedespită de art 326 alin.1 şi 2. Cod penal.S-a reţinut că în data de 10.06.2020 cu ocazia trecerii frontierei şi a revenirii în ţară, în contextul măsurilor dispuse pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art 1 pct 2 din Anexa 2 la HG 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19, o persoană a declarat necoprespunzător adevărului, în faţa reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică faptul că se va autoizola la adresa de domiciliu din judeţul Argeş, însă ulterior nu s-a deplasat la această adresă şi nici nu a comunicat o altă adresă de autoizolare, activitatea putând fi făcută pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă", se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











