Donald Trump anunță că va da în judecată BBC

Donald Trump anunță că va da în judecată BBC
Trump a reacționat după controversa legată de editarea unui discurs
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că intenționează să dea în judecată BBC, acuzând postul britanic de editarea „înșelătoare” a unui discurs al său din 6 ianuarie 2021, prezentat în cadrul emisiunii Panorama. Anunțul vine după ce BBC și-a cerut scuze pentru montajul realizat, însă a refuzat să ofere despăgubiri financiare.
„Îi vom da în judecată pentru o sumă cuprinsă între 1 și 5 miliarde de dolari, probabil săptămâna viitoare”, a afirmat Trump, citat de BBC. Corporația a admis că editarea discursului ar fi putut crea „impresia greșită că președintele făcuse un apel direct la acțiuni violente”, însă a respins cererea de compensații.
Controversa a generat consecințe majore în interiorul instituției, ducând la demisiile directorului general al BBC, Tim Davie, și ale șefei departamentului de știri, Deborah Turness.
Trump a acuzat postul britanic că „a trișat” și „a schimbat cuvintele” din discursul său, insistând că este necesar să acționeze în instanță. El a mai precizat că nu a discutat încă subiectul cu premierul britanic Keir Starmer, deși acesta ar fi solicitat o convorbire, care urmează să aibă loc în weekend.
La începutul săptămânii, avocații lui Trump amenințaseră deja BBC cu un proces evaluat la 1 miliard de dolari, dacă postul nu își retrage afirmațiile și nu oferă despăgubiri.
BBC și-a menținut însă poziția, prezentând scuze, dar fără a accepta condițiile solicitate.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 13:55 - Alertă la o școală din Petroșani. Zeci de elevi și profesori, evacuați după un incident petrecut pe holurile unității
- 13:18 - Nouă avocați au trăit minute de groază într-un lift care a căzut în gol. Un scenariu la indigo cu incidentul dramatic de la Ministerul Transporturilor
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News














