Doi sportivi morţi în timpul Maratonului Piatra Craiului!

Maratoniști căzuți în prăpastie în Piatra Craiului
Update- Femeia decedată avea 45 de ani și era din Odorheiul Secuiesc, județul Harghita. Barbatul decedat era medic chirurg.
Doi sportivi morţi sâmbătă, în timp ce participau la Maratonul Piatra Craiului. O fată a căzut într-o prăpastie din Marele Grohotiş, în munţii Piatra Craiului, de la circa 70 de metri înălţime. Un bărbat de 39 de ani, din Cluj Napoca, a vrut să o prindă, căzând şi el în gol. Când au ajuns salvamontiştii la faţa locului, sportiva era în stop cardio- respirator, fiind declarat decesul. Bărbatul avea ambele picioare fracturate. A început transportul acestuia pe o targă până la ambulanţă dar din nefericire, pe drum, starea lui s-a agravat si a intrat si el, în stop cardio-respirator. A fost declarat decesul maratonistului.
Update- A fost declarat decesul fetei.
Accident teribil la cea de a 14-a ediţie a Maratonului Piatra Craiului. Doi maratonişti au căzut în prăpastie în masivul Piatra Craiului. Echipe de salvamontişti au pornit în zona pentru a interveni.
Doi maratonişti au căzut în prăpastie în Piatra Craiului, sâmbătă. Aceştia participau la ediţia a 14-a din Maratonul Piatra Craiului. O femeie a alunecat şi căzut într-o râpă, circa 70 de metri. Un bărbat a încercat să o salveze dar s-a prăvălit în gol cam la aceeaşi distanţă. Echipe formate din salvamontişti argeşeni, jandarmi montani , un echipaj SMURD şi unul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă s-au deplasat în zonă.Accidentul a avut loc în zona cunoscută ca Marele Grohotiş, din Piatra Craiului. Fata a fost găsită în stop cardio-respirator. Echipele de salvare au demarat manevrele de resuscitare. Bărbatul are ambele picioare fracturate.A 14-a ediţie a Maratonului Piatra Craiului se desfăşoară astăzi pe un traseu care porneşte din Zărneşti, străbate masivul făcând un ocol prin judeţul Argeş iar punctul de sosire este tot în Zărneşti. S-au înscris în cursă 140 de femei cu vârste de la 18 la peste 50 de ani şi peste 500 de bărbaţi cu vârste de la 18 la peste 70 de ani.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











