Conducea având permis fals! Nici actele maşinii nu erau în regulă

Conducea având permis fals
Un control de rutină efectuat de poliţişti, i-a adus unui tânăr un dosar penal. Acesta conducea un autovehicul având permis fals. Mai mult, s-a dispus şi indisponibilizarea maşinii după ce au fost constatate alte nereguli.
Conducea având permis fals, asta au constatat poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Buzoești, în urma unui control. oamenii legii au tars pe drepta o maşină condusă de un tânăr de 27 de ani, pe DN 65A, pe raza localităţii Căldăraru.Şoferul a prezentat un permis de conducere emis de autorităţile italiene. Agenţii aveau unele suspiciuni cu privire la document şi au făcut verificări. Au constatat că actul era emis pe numele unui cetăţean italian, nicidecum pe cel al argeşeanului.Cu ocazia verificărilor s-a mai stabilit că poliţa de asigurare obligatorie auto avea valabilitatea expirată. În plus, autoturismul condus de tânăr nu avea documentele de vânzare-cumpărare perfectate în termenul legal, respectiv termenul de 90 de zile de la data dobândirii autovehiculului. Drept urmare, autoturismul a fost imobilizat, fiind reţinute certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare.Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










