Câini periculoşi vânduţi ilegal în Târgul Săptămânal! Jandarmii au dat amenzi

Câini periculoşi rasa Amstaff
Câini periculoşi vânduţi ilegal, de un bărbat, în Târgul Săptămânal, din comuna Bradu. Jandarmii l-au depistat şi l-au amendat, din cauză că animalele nu erau înregistrate la Poliţie.
În timpul unui control efectuat, duminică, în Târgul Săptămânal, jandarmii argeșeni au depistat un bărbat care vindea doi câini de luptă din rasa Amstaff, care face parte din rasa câinilor periculoşi.Amstaff-ul, pe numele complet al rasei American Staffordshire Terrier, este o rasă concepută în anul 1935, prin încrucişarea Bulldogului cu Terrierul Alb Cafeniu. Este înrudit cu Bull Terrierul şi este o rasă concepută pentru luptă, având un comportament destul de agresiv, mai ales faţă de alţi câini.Câinii periculoşi, pentru care sunt necesare aprobări speciale, erau vânduţi ilegal. Asta, din cauză că proprietarul nu înregistrase animalele la Poliţie, aşa cum prevede legea." A fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 500 lei potrivit art. 4, alin. 1 din Ordonanța de urgență nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, mai exact, doi căței rasa Amstaff erau oferiți spre vânzare" declara Delia Dragomirescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş.

Potrivit articolului 4 din OUG 55/2002 : "1)Proprietarii de câini prevazuti la art. 1au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază este situat imobilul în care este deţinut câinele o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevazute la art. 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date: a) numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip; b)efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; c)efectuarea sterilizarii câinilor prevăzuţi la art. 1lit. a); d)existenta unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevazuti la art. 1lit. a). ".
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News










