Atenție la tren! Zeci de amenzi pentru nerespectarea obligațiilor la trecerile la nivel cu calea ferată

amenzi trecerea pe calea ferată
Polițiștii argeșeni desfășoară joi, 17 octombrie, o amplă acțiune la trecerile la nivel cu calea ferată fără bariere.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, în intervalul 07:00 – 10:00, au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.350 de lei. A fost reţinut şi un permis de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.Este cazul unui bărbat, de 26 de ani, din Mioveni, care nu a respectat obligaţia de a se asigura la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere. În plus, acesta mai vorbea și la telefonul mobil. Bărbatul a fost depistat pe raza localității de domiciliu. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.305 lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile.Acțiunea „Atenție la tren” are loc pe parcursul zilei de joi, până la ora 18.00. Polițiștii Serviciului de Poliţie Transporturi Argeş formează echipe cu poliţiştii Serviciului Rutier Argeş, precum şi cei ai Serviciului de Ordine Publică Argeş, verificând respectarea obligaţiilor la trecerile la nivel cu calea ferată.Citește și: https://realitateadearges.net/atentie-soferi-trecerile-la-nivel-cu-calea-ferata-in-vizorul-politistilor/.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News










