Atac armat într-o școală din Rusia - O elevă a deschis focul - Două persoane au murit, patru grav rănite

Atac armat într-o școală din Rusia - O elevă a deschis focul - Două persoane au murit, patru grav rănite
Primul apel la serviciul de urgenţă a venit la ora 09:15
O elevă de clasa a opta a intrat joi dimineaţă cu o armă în Gimnaziul nr. 5 din Briansk, oraş din vestul Rusiei, şi a deschis focul. Ca urmare, cinci persoane au fost rănite, iar una dintre ele a murit. Ulterior, fata însăşi s-a sinucis, a anunţat poliţia, relatează TASS.
Primul apel la serviciul de urgenţă a venit la ora 09:15, anunţând un incident la Şcoala gimnazială nr. 5 din cartierul Bejiţki din Briansk. O fată din clasa a opta, care ar fi avut un conflict cu colegii, a intrat cu o armă de foc în şcoală şi a tras de mai multe ori.
Arma de vânătoare cu care a tras este înregistrată pe numele tatălui ei.
Cinci persoane au fost rănite, iar unul dintre răniţi a murit ulterior, a declarat direcţia regională a Ministerului de Interne. Fata care a deschis focul s-a sinucis, a precizat poliţia.
Trei dintre răniţi au fost spitalizaţi. Una dintre victime are răni care îi pun viaţa în pericol.
Comitetul de Investigaţii al Federaţiei Ruse a deschis o anchetă şi s-a dispus o analiză psihiatrică post-mortem asupra autoarei atacului.
Citește și:
- 21:20 - Numărătoare inversă pentru Artemis 2: patru astronauți trimiși pe Lună după 54 de ani
- 20:40 - Nicușor Dan: „Adoptarea euro, un pas esențial pentru competitivitatea României”
- 19:47 - Cine va conduce naționala cu Slovacia după retragerea lui Mircea Lucescu. Favorit pentru postul de selecționer
- 18:34 - NATO interceptează a patra rachetă iraniană deasupra Turciei, pe fondul escaladării conflictulu
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News










