Amenzi cât un salariu pentru încălcarea ordonanțelor

Amenzi cât un salariu pentru încălcarea ordonanțelor
Au fost date sancțiuni de minim 1.500 lei
În ultimele 24 de ore, echipele mixte de polițiști, jandarmi, militari sau polițiști locali, au dat peste 130 de sancțiuni persoanelor din Argeș, care nu au respectat ordonanțele militare. Sunt oameni care vor fi nevoiți să plătească amenzi cât un salariu pentru încălcarea regimului deplasărilor.
În timpul acțiunilor, au fost verificate 282 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.S-au aplicat 134 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 201.000 de lei, pentru persoanele care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației. Un calcul arată că amenzile au fost în medie de 1.500 de lei pentru fiecare persoană ceea ce înseamnă puțin mai mult cât un salariu net minim pe economie care este acum de 1.346 lei.Din fericire, duminică nu au fost întocmite dosare penale noi pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.Instituția Prefectului Argeș face un apel către argeșeni să dea dovadă în continuare de responsabilitate, să respecte normele de distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare.
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News










