A murit la o săptămână după soția lui! Doi copii au rămas orfani

Barbatul a murit la un saptamana dupa sotia lui
Tragedie, într-o familie, din Argeș. Bărbatul a murit la o săptămână după soția lui. Va fi înmormântat joi, la Poienarii de Muscel. Doi copii de 11 ani, respectiv 16 ani au rămas orfani de părinți.
A murit la o săptămână după soția lui, cei doi fiind implicați într-un teribil accident. Acesta s-a petrecut pe DN 13, Braşov – Sighişoara, săptămâna trecută. Potrivit anchetatorilor, autoturismul familiei din Argeş, Dacia Logan, se deplasa spre Braşov, iar la un moment dat, într-o curbă, conducătorul auto, în vârstă de 47 de ani, a pierdut controlul volanului şi s-a izbit frontal de o autoutilitară care circula din sens opus. Soții Mihaela Horeboiu, de 42 de ani, Daniel Horeboiu de 47 de ani, și fiica lor în vârstă de 11 ani se întorceau de la spital de la Târgu Mureș. Fetița era monitorizată la o clinică unde fusese operată din cauza unei malformații pe cord.Mihaela Horeboiu a murit pe loc. Soțul ei, a fost grav rănit, fiind preluat de un elicopter SMURD de la locul accidentului. A fost transportat la Târgu Mureș, fiind în comă de gradul IV. Fiica celor doi a ajuns la un spital din Brașov, având o fractură la un picior.
Joi, săptămâna trecută Mihaela Horeboiu a fost condusă pe ultimul drum. Bărbatul a murit la o săptămână după femeie, la Spitalul Târgu Mureș, acolo unde a stat în comă de la accident. Ca o ironie a sorții, va fi înmormântat tot joi, exact la o săptămână după cea pe care a urmat-o în cer. Copiii celor doi, rămași orfani, se află în grija bunicilor.Citește și:https://realitateadearges.net/o-familie-distrusa-de-accident-mama-moarta-tatal-si-copilul-grav-raniti/Băiatul celor doi soți care au pierit, Dragoș Horeboiu este un sportiv care promite. În vârstă de 16 ani este portarul echipei naţionale de fotbal „România under 16“. Colegii săi au jucat la ultimul meci în memoria mamei lui Dragoș.
Micii fotbaliști au purtat tricouri pe care scria: "Pentru Dragoș. Suntem alături de tine! Sincere condoleanțe!". Aceleași tricouri pe care le-au purtat şi în ziua în care fotbalistul şi-a condus mama pe ultimul drum. Tinerii se vor afla alături de Dragoș și la înmormântarea tatălui său, care este programată pentru joi.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

