Românii isi mai pot cumpăra vechime în muncă până la sfârșitul anului viitor
Românii isi mai pot cumpăra vechime în muncă până la sfârșitul anului viitor. Termenul limită era 31 august 2023, dar Guvernul a decis să prelungească perioada pentru că există o cerere mare. Astfel, cei care nu au toți anii necesari pentru pensionare, pot câștiga, pe hârtie, cel mult șase ani de vechime.
Potrivit noii ordonanțe, românii își mai pot cumpăra vechime în muncă până la data de 31 decembrie 2024. Un an costă 9.000 de lei și poate fi achitat în mai multe rate. Românii au cumpărat până acum peste 35.000 de ani, în valoare de aproape 300 de milioane de lei. Cota contribuției de asigurări sociale este de 25% asta înseamnă că pentru anul 2023 suma minimă lunară de plată este de 750 de lei pentru vechimea în muncă.
„Da, s-a prelungit perioada de cumparare a vechimii pana pe 31 decembrie 2024. Pentru a iesi la pensie in Romania trebuie sa ai un stagiu minim de cotizare de 15 ani ori multi dintre ei nu au aceasta vechime. Acest tip de contract nu functioneaza pentru pensia anticipat partiala”, a spus Graziell Chițu, purtătorul de cuvânt Casa de Pensii Prahova.
Până în prezent aproximativ 1.300 de persoane au cumpărat vechime prin casa județeană de pensii Prahova. Valoarea contractelor încheiate s-a ridicat la peste 16 milioane de lei. Din această sumă s-a încasat până la sfârșitul lunii august aproximativ 14 milioane și jumătate de lei.
”Ordonanța de urgență adoptată de Executiv prevede și prelungirea termenului de valabilitate al avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, al căror termen de valabilitate este 1 septembrie 2023. Astfel, locurile de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă, în baza avizelor a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 01.09.2023 se consideră locuri în condiții deosebite, până la normalizarea de către angajator a condițiilor de muncă. Locurile de muncă încadrate în condiții speciale, în baza avizelor obținute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilită prin Hotărârea Guvernului, se mențin în aceleași condiții”, informează Ministerul Muncii.
”De asemenea, având în vedere că un angajat al casei teritoriale de pensii deservește aproximativ 1.800 de pensionari, ceea ce în condițiile actuale este peste limita de lucru și generează întârzieri în soluționarea dosarelor de pensii și nemulțumiri în rândul beneficiarilor, ținând cont și de angajamentele asumate în Planul Național de Redresare și Reziliență, a fost prelungit termenul de încadrare în categoria funcțiilor contractuale, până la data de 31 august 2024, pentru cele 1.000 de posturi prin care s-a asigurat evaluarea dosarelor de pensii în vederea recalculării”, menționează Ministerul Muncii.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News