Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor

Astăzi, 26 noiembrie, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Stelian Paflagonul, unul dintre sfinţii cei mai apropiaţi copiilor. Este considerat ocrotitor al pruncilor şi al familiei creştine. Viaţa sa de rugăciune, râvna şi iubirea de Dumnezeu l-au învrednicit de darul facerii de minuni, tămăduindu-i mai ales pe copiii bolnavi.

Sfântul Stelian Paflagonul s-a născut în veacul al șaselea în Adrianopole, în provincia Paflagonia (în Turcia de astăzi) într-o familie foarte bogată.

La o vârstă fragedă, Stelian s-a dus în pustiu, cu gândul de a-și curăți sufletul prin meditație și rugăciune, precum și prin viețuirea alături de oameni care, precum el însuși, doreau a-și dărui viața Domnului Iisus Hristos. A intrat într-o peşteră unde primea hrană de la înger.

Spre deosebire de alți pustinci  însă, el nu s-a retras complet din lume, preferând să meargă între oameni pentru diverse faceri de bine, pentru a se întoarce apoi în mica lui peșteră pentru liniștire și rugăciune

Într-o noapte, în timp ce se ruga, Sfântul Stelian a simţit prezenţa lui Dumnezeu şi a fost copleşit de Duhul Sfânt. În ziua următoare, chipul său strălucea arătând o bucurie profundă şi o linişte sufletească pe care nu o mai cunoscuse până atunci.

Într-unul din drumurile sale obişnuite în care mângâia şi alina, Sfântul Stelian a pus mâna pe creştetul unui copil suferind şi a simţit cum puterea lui Dumnezeu trece prin mâna sa întinsă asupra copilului bolnav. Copilul s-a tămăduit imediat şi de atunci sfântul a început să fie căutat de oameni aflaţi în suferinţă, copii, tineri sau bătrâni. Aceştia, prin rugăciunea sfântului, dar şi prin rugăciunea şi credinţa lor, luau tămăduire de la Dumnezeu.

Prin grija faţă de copii şi familii, prin tămăduirea copiilor, dar şi prin ajutorul dat mamelor, Sfântul Stelian avea să devină ocrotitorul copiilor şi al familiei în general.

Grija sa pentru copii se vedea mereu pe chipul său. Era mereu blând, binevoitor, plin de dragoste pentru cei din jur, având mereu un cuvânt de mângâiere pentru fiecare.

Rugăciunea ajutătoare

Pe strada Udriştei, în centrul Bucureştiului se află Biserica Sfântul Stelian-Lucaci, unde sunt adăpostite fragmente din moaştele Cuviosului Stelian.

Mămicile și credincioșii merg la acest lăcaș sfânt, se închină și spun această rugăcine ajutătoare către Sfântul Stelian:

Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită sfinţilor, de lumina cerească umplându-te.

Acum, în slava cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă rugăciuni şi cer sprijinul tău. Cel ce de la sânul maicii tale ai fost sfinţit, şi vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat, luând sub ocrotirea ta pe mame şi pe copii, ferindu-i de întristare şi de boală, arată-te grabnic vindecător al suferinţelor şi al bolilor sufleteşti şi trupeşti ale celor ce te laudă pe tine.

Cel ce din pustiul Paflagoniei ai făcut loc de preamărire a Sfintei Treimi, fă şi din pustiul inimilor noastre ţarină bineplăcută a harului dumnezeiesc, în care să înflorească crinii cei mântuitori ai credinţei şi să se înmulţească roadele sfinţitoare ale faptelor bune; ocroteşte cu rugăciunile tale familiile şi pe copiii noştri, cerând de la Milostivul Dumnezeu iertare de păcate, sănătate şi mântuire, ca prin tine şi împreună cu tine să lăudăm numele cel sfânt al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.