S-a cerut relocarea „urşilor problemă” din comuna Rucăr

Animalele sălbatice, au creat multe necazuri în gospodăriile localnicilor din comuna argeşeană Rucăr. Fundaţia Carpathia care gestionează 70.000 de hectare în munţii Făgăraş, a constituit echipe de intervenţie pentru depistarea săbăticiunilor care provoacă pagube. S-a cerut relocarea „urşilor problemă”, în prezent  fiind aşteptat răspunsul de la Ministerul  Mediului.

Mistreţii care coboară şi râmă în fâneţele localnicilor, stricând recolta anuală de fân, necesară crescătorilor de animale domestice şi urşii care îşi caută surse de hrană în livezi sau în grajduri, acestea au fost principalele probleme înregistrate pe fondurile cinegetice din sud – estul munţilor Făgăraş.

„În urma unei întâlniri recente la Primăria Rucăr, având în vedere necesitatea de a găsi măsuri care să reducă pe termen scurt presiunea generată de urşi asupra comunităţilor, am agreat cu membrii Consiliului Local să întocmim un memoriu comun pentru obţinerea derogărilor pentru relocarea urşilor problemă în scop preventiv, fără a mai fi nevoie de înregistrarea a două pagube generate de acelaşi urs, regulă în vigoare acum.

În zona proiectului am relocat un urs mascul în august şi avem certitudinea că nu s-a întors. În octombrie am eliminat o femelă de 4 ani şi recent am obţinut o a treia derogare de la Ministerul Mediului pentru relocarea altui exemplar, pe care îl urmărim de câteva săptămâni, noapte de noapte şi care reprezintă o ameninţare pentru localnici. În ceea ce priveşte mistreţii, în acest sezon am extras spre exemplu, de pe fondul cinegetic 22 Rucăr, 10 mistreţi, strict din zonele limitrofe localităţilor. Probleme sunt, dar lucrăm pentru diminuarea lor.”, a declarat Mihai Zotta, şef Ocol Silvic Carpathia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.