S-a adoptat! Locuri de parcare cu program, în Pitești!

Deficitul locurilor de parcare din Piteşti a dus la adoptarea unei hotărâri de Consilul Local ce ar putea rezolva problema. Locuri de parcare cu program! Astfel cei care şi-au închiriat locurile şi plătesc taxe, au prioritate numai în intervalul ora 16.00-9.00. În rest pe aceleaşi locuri poate parca oricine.

Locuri de parcare cu program, în Pitești! Este vorba de locurile cu taxă închiriate de piteşteni de la Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului. Pentru ele taxa pla persoanele fizice este de 120 de lei pe an, inclusiv TVA, iar pentru persoanele juridice, de 120 de lei plus TVA, pe an. Locurile de parcare cu taxă vor putea fi blocate de către cei care achită taxe doar de la ora 16 la ora 9 în zilele de luni, marţi, miercuri, joi, vineri, iar sâmbăta şi duminica, tot timpul.

„În parcarea de reşedinţă, deţinătorul unui abonament de parcare are un drept exclusiv asupra acestuia în intervalul luni-vineri între orele 16.00-9.00, sâmbătă şi duminică permanent. În restul timpului, locul de parcare va putea fi utilizat şi de alţi deţinători de autovehicule.

Asigurarea exclusivităţii locului de parcare se face de către titularul abonamentului de parcare prin montarea dispozitivului unic de blocare a locului de parcare. Acesta se va menţine ridicat doar în intervalul luni-vineri între orele 16 şi 9, sâmbătă şi duminică permanent.” , se precizează în hotărârea Consiliului Local Piteşti aprobat în ultima şedinţă.

Amenzile stabilite pentru cei care încalcă regulamentul sunt de la 400 la 600 lei. Cine nu îşi achită datoriile la bugetul local nu va mai avea dreptul de a închiria loc de parcare (după expirarea abonamentului deja încheiat).

Noul regulament al parcărilor va intra în vigoare de la 1 aprilie 2019.