Accident la Băbana! A ajuns cu mașina printre copaci

Accident rutier în această dimineață la Băbana! A mers cu viteză pe strada acoperită cu polei, a derapat, a ieșit în decor și s-a răsturnat.

Accident la Băbana! Din cauza poleiului nu a mai putut redresa autoturismul și a ajuns cu mașina printre copaci! O tânără de 22 de ani, care mergea spre serviciu cu mașina, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar la o curbă nu a mai putut vira și a trecut cu autoturismul peste un șanț iar apoi s-a răsturnat.

Din fericire, femeia de 22 de ani nu a pățit nimic grav. Victima a refuzat transportul la spital. Tot șoferița a fost cea care a sunat la 112 și a anunțat incidentul. La fața locului a fost trimis cu echipaj de la pompieri și un echipaj SMURD.