PENSIONARII NEMULȚUMIȚI DE PENSII POT CONTESTA DECIZIILE

Pensionarii nemulțumiți pot contesta recalculările și au 45 de zile pentru a acționa.

Pensionarii nemulțumiți de pensiile recalculate pot contesta deciziile! Aceștia au 45 de zile pentru a merge în instanță, însă oficialii îi îndeamnă pe români să meargă întâi la casele de pensii pentru a verifica din nou deciziile.

„Termenul de 45 de zile se referă la rămânerea definitivă a deciziei, dar calea cea mai ușoară pentru pensionari este de a cere aceste verificări la casele de pensii în cazul în care nu sunt lămuriți cu privire la decizia de recalculare. Există și acum și pe noua lege posibilitatea de a merge la casele de pensii pentru a cere verificări, iar dacă colegii noștri constată neconcordanțe au cadrul legal necesar pentru a veni cu o decizie de revizuire”, a spus ministrul Simona Bucura.

Primele documente de recalculare au fost deja transmise pensionarilor, iar unele pensii scad chiar și cu câteva mii de lei. Este și cazul unui pensionar din Suceava care va ajunge de la o pensie de 7.000 de lei la o pensie de puțin peste 2.600 de lei. Valeriu Rusu, pensionar din Suceava, are pensia mai mică după recalculare. Aceasta a scăzut de la 7000 de lei, la 2600 de lei.

„Un șoc, dar și o ură grozavă împotriva politicienilor. I-aș dori domnului Budai să vină măcar o săptămână într-o mină și să care minereu într-o roabă, așa cum am cărat eu timp de 22 de ani. Am 20 de ani și 5 luni lucrate în condiții speciale. Din 53 de puncte mai am doar 33. Deci, o pensie de urmaș… presupun că eu o să mor mai devreme. Nevasta mea ce pensie de urmaș va primi? De la 2600? Nu…”, a spus pensionarul.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.