Reuniune Ucraina – NATO pe tema securităţii Mării Negre

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, marţi, că Ucraina face progrese în construirea propriei „armate de drone”, în condiţiile în care în ultima vreme şi-a intensificat atacurile cu astfel de arme în Crimeea. Reuniunea Consiliului NATO-Ucraina care va avea loc miercuri, tema principală de discuţie va fi securitatea la Marea Neagră, a porturilor şi exporturilor ucrainene de cereale şi a spus că deja au început pregătirile pentru un plan de interoperabilitate cu Alianţa Nord-Atlantică. Ucraina a intrat în ziua 518 a războiului.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a convocat, pentru miercuri, la cererea Kievului, o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina.

Reuniunea va avea loc la nivel de ambasadori şi va viza ”consultări asupra celor mai recente evoluţii şi discutarea transportului de cereale ucrainene prin Marea Neagră”, a declarat, sâmbătă, purtătoarea de cuvânt a Alianţei, Oana Lungescu.

Cu puţin înaintea anunţului, Stoltenberg a avut o discuţie prin telefon cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

”O bună discuţie cu preşedintele (Zelenski) despre retragerea Rusiei din acordul privind cerealele prin Marea Neagră. Condamnăm cu putere încercarea Moscovei de a face o armă din hrană” a scris Stoltenberg pe Twitter după apelul telefonic.

”Aliaţii susţin Ucraina oricât este nevoie şi, în urma Summitului NATO, Ucraina este mai aproape de NATO decât oricând înainte”, a adăugat el, referindu-se la summitul din iulie de la Vilnius.

La rândul său, Zelensky a spus că a discutat cu Stoltenberg despre implementarea acordurilor de la summit şi paşi ulteriori spre integrarea Ucrainei în Alianţă.

”Am identificat de asemenea cu dl Stoltenberg prioritatea şi măsuri viitoare necesare pentru deblocarea şi susţinerea operaţiunii coridorului cerealier prin Marea Neagră”, a indicat el pe Twitter.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.