FEDERAȚIA ROMÂNĂ DE FOTBAL ANUNȚĂ REGULILE DE CONDUITĂ PENTRU SUPOORTERII LA MECIUL ROMÂNIA – LITUANIA

Federația Română de Fotbal impune reguli stricte pentru suporterii prezenți la meciul România – Lituania.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, duminică, regulile de conduită a suporterilor care vor asista luni la partida România – Lituania, pe stadionul Steaua, transmite News.ro. Spectatorii care vor asista la această partidă, pe Stadionul Steaua, sunt obligaţi să se comporte în conformitate cu legislaţia românească şi cu regulile enunţate în acest text. Încălcarea acestora poate duce la evacuarea contravenientului din interiorul stadionului, poate declanşa punerea în aplicare a interdicţiei de acces în arenele sportive din România şi poate atrage – după caz – răspunderea civilă, disciplinară, contravenţională sau penală.

În ziua meciului, la casele de bilete de la stadionul Steaua, începând cu ora 16:00, va funcţiona un info point unde se vor putea preschimba bilete.

Obligaţiile spectatorilor: să respecte cu stricteţe măsurile stabilite de organizatori şi de forţele de ordine. Să prezinte, la intrarea în arenă, documentele de acces; la solicitarea forţelor de ordine/stewarzilor, sunt obligaţi să prezinte materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor. Să nu introducă în incinta arenei niciun fel de inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe sau alte suporturi care conţin texte, litere, simboluri, sloganuri, imagini ori texte; Să nu săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să nu profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi alte ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora; să nu scandeze refrene injurioase sau defăimătoare. Să nu ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine. Să nu deţină artificii, pocnitori sau alte materiale pirotehnice care emit foc, fum sau gaz. Să nu introducă nici un fel de recipient pentru lichide, confecţionat din material plastic, sticlă sau similare (sticle, cutii, pet-uri, spray-uri, parfumuri etc). Să nu provoace şi să nu participe la scandal sau la acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice, să nu scandeze injurii, expresii jignitoare ori vulgare la adresa celorlalţi spectatori, a oficialilor sau a jucătorilor. Să nu se implice în nici un fel de discriminare de rasă, etnică sau religioasă, să nu promoveze în nicio formă persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii ori adepte ale ideologiei fasciste. Să nu folosească dispozitive LASER. Să nu îşi ascundă faţa cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenţia de a împiedica identificarea. Să nu distrugă ori să nu degradeze scaunele, balustradele sau alte elemente de mobilier, să nu distrugă, să nu degradeze scaunele. Să nu aibă asupra lor obiecte care ar putea fi aruncate în terenul de joc (briceaguri, bile etc.) şi nici obiecte de dimensiuni considerabile care ar putea fi folosite ca proiectile. Să nu staţioneze pe scări, pe căile de acces sau în dreptul căilor de evacuare. Să părăsească imediat stadionul în cazul măsurii de evacuare impusă de forţele de ordine.

În plus faţă de cele menţionate anterior, sunt interzise în Stadionul Steaua următoarele: tricouri sau alte elemente de vestimentaţie inscripţionate cu litere, cuvinte, texte, simboluri sau imagini care – în opinia organizatorului – au conţinut obscen, discriminatoriu sau provocator, care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, ori ale căror subînţelesuri duc spre aceleaşi fapte interzise şi înscrise în textul de mai sus;  arme, muniţii, torţe, materiale explozive, incendiare sau fumigene; dispozitive de şocuri electrice; orice fel de recipient cu gaze toxice, lacrimogene, halucinogene, sau substanţe incendiare; cuţite, şişuri ori alte obiecte confecţionate special să taie sau să rănească; aparate foto profesionale şi/sau camere de filmat profesionale; umbrele; vuvuzele;  tobe cu ambele feţe închise; sunt permise numai tobele cu o singură faţă; portavoci şi staţii de amplificare; animale de companie. Accesul copiilor de orice vârstă în Stadionul Steaua se va face pe baza biletului de acces. Minorii sub 14 ani au acces în arenă doar însoţiţi de un adult. Suporterii sunt rugaţi să vină îmbrăcaţi în galben pentru întâlnirea cu Generaţia de Suflet!

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.