Regina-Mamă, reînhumată în Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș

Update: Regina-Mamă Elena a fost reînhumată alături de fiul ei, Regele Mihai I, sâmbătă, la Curtea de Argeș. Slujba de înmormântare a durat 50 de minute şi a fost oficiată de ÎPS Mitropolitul Nifon, ÎPS Mitropolitul Iosif, ÎPS Mitropolitul Varsanufie și ÎPS Mitropolitul Calinic.

La ceremonie au participat membri ai Familiei Regale, printre care principesa Margareta, Custodele Coroanei, și soțul acesteia, principele Radu, dar și fostul principe Nicolae al României, alături de soţie.

La final, Custodele Coroanei a ieşit din Catedrală cu stindardul Reginei-mamă împăturit și l-a dat în grijă Aghiotantului Regal. În tot acest timp, publicul a avut acces atât în parcul Catedralei istorice, cât și pe platforma din fața Noii Catedrale.

Slujba de înmormântare pentru Regina-Mamă Elena va începe sâmbătă, la ora 12:00, în Catedrala Arhiepiscopală şi Regală şi va fi oficiată de înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Sute de oameni sunt așteptați să participe la slujbă.

La ceremonia religioasă vor asista Custodele Coroanei Române, Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria alături de Ducele Amedeo de Aosta, Principesa Mafalda (fiica Ducelui De Aosta) şi Lord Peter Rosslyn (şeful Casei Principelui de Wales şi Ducesei de Cornwall).

La ora 12:30 va începe procesiunea militară şi religioasă către noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde se va desfăşura ceremonia îngropării în pridvor, la care va participa doar Familia Regală. La momentul intrării sicriului în criptă vor fi trase 21 de focuri de armă, iar Muzica Militară va intona Imnul Naţional şi Imnul Regal.

Ceremonia funerară se va încheia după ce Custodele Coroanei Române, Margareta, va ieşi din catedrală cu stindardul Reginei-mamă împăturit şi îl va da în grijă Aghiotantului Regal, pentru a fi expus ulterior în muzeul de la Săvârşin.