ACCIDENT RUTIER ÎN COMUNA STOLNICI, ARGEȘ

Eveniment rutier în comuna Stolnici, Argeș, soldat cu o femeie rănită.

Un eveniment rutier a avut loc miercuri, 18 septembrie, în jurul orei 13, în Argeș. Este vorba despre un accident produs în comuna Stolnici, satul Fâlfani, în care au fost implicate două autoturisme.

Au acționat pompierii, cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă, alături de un echipaj al serviciului de Ambulanță Județean. Potrivit celor de la ISU Argeș, accidentul s-a soldat cu o femeie rănită, care a fost preluată de echipajul medical sosit cu ambulanța. Aceasta are un traumatism la cap și acuză dureri la picioare, a mai arătat sursa citată. Nu au fost stabilite încă, oficial, împrejurările în care s-a petrecut evenimentul. Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.