PSD supune presa din România unei presiuni politice fără precedent. AUR: „Cerem demisia sensibilului și arțăgosului domn Grindeanu!”

Boicotarea postului de televiziune Realitatea Plus de către Partidul Social Democrat (PSD), formațiune aflată la guvernarea țării, reprezintă un atac fără precedent la adresa libertății presei, atrage atenția AUR. 

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) își reafirmă, într-un comunicat, atașamentul deplin față de valorile democratice și își declară solidaritatea cu jurnaliștii supuși tehnicilor de intimidare marca PSD.

„Apreciem vocile responsabile din mass-media care au luat poziție împotriva acestui discurs al intoleranței adoptat de PSD și încurajăm toți reprezentanții presei din România să se solidarizeze cu colegii lor aflați sub tirul atacurilor și presiunilor PSD, care își arată, din nou, esența dictatorială cu care ne-a obișnuit.

AUR consideră că jurnaliștii trebuie să fie protejați de abuzurile de orice fel. Politicienii AUR vor fi încurajați să comunice permanent, transparent și responsabil cu cetățenii români prin intermediul presei. Mass-media are dreptul să pună orice întrebare oricui și mai ales oricărui om politic. Politicienii au obligația de a răspunde la întrebările presei, indiferent cât de incomode pot fi uneori.

Cerem sensibilului și arțăgosului domn Grindeanu demisia din motive clare de incompetență.

Dacă acesta se află în incapacitatea de a răspunde unor întrebări simple din partea jurnaliștilor și a cetățenilor, atunci este evident că acesta nu are ce căuta în funcția de ministru. Nu putem cere demisia de onoare unei persoane care nu dovedit că ar avea onoare, ci doar mofturi și angoase.
Cerem ferm PSD și grupului condus de Marcel Ciolacu să înceteze intimidarea mass-mediei. Totodată, îi somăm pe acești politruci lipsiți de principii să înceapă să respecte dreptul poporului român de a trage la răspundere oricând pe cei care vremelnic îl conduc. Poporul român nu va tolera derapajele anticonstituționale ale acestei găști pesediste care continuă să bage pumnul în gură celor care în mod firesc aduc critici guvernanților în orice stat democratic.

AUR lansează o invitație deschisă către PSD la dezbateri publice televizate în studiourile Realitatea Plus pe orice temă de interes public, în măsura în care în PSD se va găsi totuși cineva căruia să nu îi fie teamă să răspundă la critici și să vină cu argumente și soluții în fața românilor”, susține AUR, într-un comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.