Percheziții în Argeș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, alături de procurorii D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în județul Argeș, la locuințele unor persoane bănuite de trafic de substanțe cu efect psihoactiv.

La acțiune au participat şi jandarmii argeşeni.

Din cercetări s-a stabilit faptul că, din septembrie 2021 și până în prezent, o femeie și doi bărbați ar fi comercializat, în județul Argeș, substanțe cu efect psihoactiv.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate: aproximativ 270 de grame de substanță pulverulentă, albă, ustensile de preparare și porționare a drogurilor, trei cântare electronice de precizie, materiale pirotehnice interzise la deținere, telefoane mobile, cartele telefonice, mai multe înscrisuri cu valoare probatorie, aproximativ 2.300 de euro și 2.900 de lei.
5 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie dispuse măsuri preventive.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

 

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.