Pedepse mai blânde pentru inculpații din dosarul „autopsierilor”

Curtea de Apel Pitești s-a pronunțat, pe 13 noiembrie, în dosarul „autopsierilor”. Patru angajaţi de la morga Spitalului Judeţean au fost condamnaţi pentru luare de mită. 

În decembrie 2017, inculpații din dosarul „autopsierilor” au fost condamnați de Tribunalul Argeș la pedepse cuprinse  între 4 şi 7 ani de închisoare cu executare. Cei patru autopsieri au făcut apel. Curtea de Apel Pitești i-a condamnat pe cei patru autopsieri din dosar la închisoare cu suspendare. Inculpații au fost acuzaţi de mai multe persoane că au cerut bani şi produse pentru a-şi îndeplini îndatoririle de serviciu deşi erau plătiţi de la stat pentru asta.

În hotărârea Curții de Apel Pitești se arată următoarele: „Admite apelurile declarate de inculpaţii Maria Marinel, Nedelcu Cristian, Stan Vasile şi Păun Marin. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând: I. Pentru inculpatul Nedelcu Cristian (…) dispune executarea pedepsei celei mai grele de 2 ani şi 4 luni închisoare, sporită cu 8 luni, în total inculpatul având de executat 3 ani închisoare. II. Pentru inculpatul Maria  Marinel: (…)dispune executarea pedepsei celei mai grele de 2 ani şi 1 lună închisoare sporită cu 8 luni închisoare, în total inculpatul având de executat 2 ani şi 9 luni închisoare. II. Pentru inculpaţii Stan Vasile şi Păun Marin: (…)  condamnă pe inculpaţii Stan Vasile şi Păun Marin la câte 2 ani şi 6 luni închisoare (fapta din 30.11.2014). (…) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru inculpaţii Maria Marinel, Nedelcu Cristian, Stan Vasile şi Păun Marin. Fixează termen de supraveghere de câte 4 ani…”

De asemenea, inculpații vor presta și muncă neremunerată în folosul comunității. „Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpaţii vor presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de câte 120 de zile, la Primăria mun.Piteşti sau la Consiliul Local Piteşti (inculpaţii Maria Marinel, Stan Vasile şi Păun Marin), respectiv Primăria oraş Bascov sau Consiliul Local Bascov (inculpatul Nedelcu Cristian)”, se mai arată în hotărârea instanței.

Dosarul a fost instrumentat ca urmare a numeroaselor plângeri și sesizări penale venite de la rude ale unor persoane decedate, după ce aceștia au trebuit să dea angajaților de la morgă bani și bunuri pentru pregătirea ori ridicarea cadavrelor. Conform procurorilor, inculpații cereau şpagă chiar atunci când era vorba de cazuri sociale.

Autopsierii aveau preferințe și la spagă. Conform rechizitoriului, în ianuarie 2014, trei angajați de la Primăria Băbana au mers să ridice un cadavru de la morgă. După ce a achitat taxa pentru eliberarea actului constatator de deces, unul dintre angajații primăriei i-a dat autopsierului de serviciu o sticlă de whisky, acesta primind-o cu observația „așa ceva beau numai tractoriștii”.