Patru persoane cercetate penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

În această săptămână, în județul Argeș, oamenii legii au întocmit două dosare pentru zădărnicirea combaterii bolilor, fiind patru persoane cercetate penal. De asemenea, au fost date 9 amenzi celor care nu au respectat măsurile de prevenire a răspândirii infectării cu COVID-19.  

În perioada 13-20.03.2020, la nivelul județului Argeș au fost aplicate următoarele sancțiuni persoanelor care nu au respectat condițiile de carantină sau izolare la domiciliu: 2 dosare penale și 9 sancțiuni contravenționale, in valoare totală de 24.000 de lei. Sunt patru persoane cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor art. 352 Cod Penal.

Primul dosar a fost întocmit pe numele a doi bărbați care l-au bătut zilele trecute pe un alt bărbat, în centrul de Carantină din Pitești (vezi știrea aici). Cel de-al doilea dosar penal este pe numele a doi bărbați din comuna Sălătrucu. Unul dintre ei se afla în izolare de domiciliu și a primit în vizită un prieten deși știa că îi este interzis.

Amenzile au fost date unor persoane din: Cetățeni, Câmpulung, Merișani, Pitești, Topoloveni. Una dintre sancțiuni a fost aplicată la Merișani la o nuntă țigănească, pe motiv că a fost organizată o manifestare cu peste 100 de persoane, celelalte pe motiv că nu au respectat măsura izolării și au părăsit locuințele.

Instituția Prefectului îndeamnă populația la calm, rațiune, evitarea aglomerărilor și respectarea cu strictețe a recomandărilor autorităților privind prevenirea răspândirii COVID- 9.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.