Olt: Dosar penal pentru un bărbat din Piteşti care filma o înmormântare cu drona, în zona Coloneşti

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Piteşti, este cercetat de poliţişti după ce, duminică, filma cu o dronă o înmormântare, în zona Coloneşti, deşi nu avea documente necesare pentru navigabilitate.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că oamenii legii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în zona comunei Colonești, un bărbat de 35 de ani din municipiul Pitești, a ridicat de la sol o dronă, cu scopul de a capta imagini de la o slujbă religioasă privind înhumarea unei persoane.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, bărbatul nu posedă un certificat de înmatriculare sau identificare pentru dronă şi nici autorizaţie de navigabilitate.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede certificatul de înmatriculare sau identificare şi exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede certificatul de navigabilitate sau documente echivalente , conform prevederilor Codului Aerian, urmând ca documentele întocmite să fie înaintate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. De asemenea, drona a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor”, a declarat Grigorescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.