NATO sporeşte supravegherea în Marea Neagră! Stoltenberg: „Rămânem pregătiţi să apărăm fiecare centimetru de teritoriu aliat de orice agresiune”

NATO a declarat miercuri că intensifică supravegherea în regiunea Mării Negre, condamnând ieşirea Rusiei din acordul care asigura trecerea în siguranţă a navelor care transportă cereale ucrainene.

„NATO şi aliaţii intensifică supravegherea şi recunoaşterea în regiunea Mării Negre, inclusiv cu avioane de patrulare maritimă şi drone”, informează un comunicat al Alianţei Nord-Atlantice.

Anunţul a fost făcut după o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina, organismul înfiinţat la începutul acestei luni pentru a coordona cooperarea dintre alianţa militară occidentală şi Kiev.

„Aliaţii şi Ucraina au condamnat cu fermitate decizia Rusiei de a se retrage din acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră şi încercările sale deliberate de a opri exporturile agricole ale Ucrainei, de care depind sute de milioane de oameni din întreaga lume”, a declarat NATO într-un comunicat.

Acordul care a permis în ultimul an exportul în condiţii de siguranţă al grânelor ucrainene pe Marea Neagră a expirat la 17 iulie, iar Rusia a refuzat să-l mai prelungească, într-o mişcare despre care ONU a spus că „va lovi în plin oamenii aflaţi în nevoie de pretutindeni”.

Moscova a sugerat că ar lua în considerare reluarea acordului dacă îi vor fi îndeplinite cererile care vizează ameliorarea propriilor exporturilor de cereale şi îngrăşăminte.

 „Aliaţii subliniază că noua zonă vizată de avertizarea Rusiei în Marea Neagră, aflată în zona economică exclusivă a Bulgariei, generează noi riscuri în ceea ce priveşte o eventuală eroare de calcul şi escaladare, precum şi impedimente serioase pentru libertatea de navigaţie”, se arată în declaraţia NATO.

De asemenea, NATO a condamnat recentele atacuri ruseşti asupra oraşelor ucrainene Odesa, Mikolaiv şi a altor oraşe portuare, inclusiv un atac cu dronă asupra unei instalaţii ucrainene de depozitare a cerealelor din oraşul portuar dunărean Reni, din apropiere de graniţa cu România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.