Munţi de gunoaie ridicaţi de pe domeniul public, la Piteşti! O familie a strâns deşeurile şi le-a lăsat pe stradă

Munţi de gunoaie, ridicaţi de pe domeniul public, în Piteşti. O familie nevoiaşă a strâns deşeurile pentru a le vinde, dar le-a abandonat pe stradă, în porţile vecinilor. Şi curtea lor este plină ochi de gunoaie.

Acţiunea a fost demarată, marţi, pe strada Nicolae Bălcescu, din Piteşti. Locuitorii cartierului de vile au făcut numeroase sesizări către Primăria Piteşti cerând ajutorul, după ce o familie a adunat şi a dus în zonă, tone de gunoi. Curtea acestora este plină ochi de bidoane goale, deşeuri de hârtie, textile şi sticlă. Când nu au mai avut loc în propria ogradă, cei doi soţi au depozitat gunoaiele pe stradă.

Munţi de gunoaie străjuiau şoseaua! Unele dintre deşeuri erau aşezate chiar în dreptul porţilor vecinilor. Nu este pentru prima dată când Primăria Piteşti demarează o astfel de acţiune la familia respectivă. În 2009 au ridicat din curtea lor, peste 40 de camioane de gunoi. Soţii au dat în judecată atât întreg aparatul administrativ, cât şi pe toţi cei care au participat la acţiune, jurnalişti, poliţişti, muncitori, etc, revendicând deşeurile.

Acţiunea de marţi a vizat doar gunoiul de pe stradă, fără ca reprezentaţii instituţiilor abilitate să poată intra pe proprietatea celor care au creat atâtea probleme. Din stradă au fost ridicate peste 100 de tone de gunoi.

„Oamenii nu cedează şi nu înţeleg! E mult gunoi, cred că 20-30 de maşini. În tone nu-mi dau seama că maşinile sunt de diferite capacităţi, de la 5 la 9 tone. Pot fi aproximativ 100 de tone. Pe domeniul privat în partea din spate, în interiorul curţii, numai munţi de gunoaie, cât vezi cu ochii”, explica primarul Piteştiului, Cornel Constantin Ionică.