Moartă la 22 de ani din cauze neelucidate! Tânăra ar fi trebuit să fie mireasă

Moartă la 22 de ani, o tânără din Colibași, a fost condusă pe ultimul drum de cei dragi, în loc să fie dusă mireasă la altar. Familia este în stare de șoc! La autopsie cauza morții nu a putut fi stabilită.

Cristina Alexandra Petrescu a ajuns la Spitalul Militar din Pitești, săptămâna trecută. Știa că are probleme cu fierea, după ce fusese supusă unui examen ecografic. După consultație, a aflat, însă, că are pietre la rinichi. A fost transferată la Spitalul Clinic profesor dr. Th. Burghele. A doua zi, medicii bucureșteni au supus-o unei intervenții cu ajutorul căreia ar fi trebuit să-i fie sfărâmați calculii renali. După intervenție, tânăra părea a fi în regulă. A doua zi a murit.

 

Mireasă în sicriu

Moartă la 22 de ani, a ajuns la morga. Trupul neînsuflețit a fost dus, ulterior, la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici. În urma autopsiei nu a putut fi stabilită cauza morții, pe certificat fiind precizat „cauze neelucidate”. Cristina Alexandra, a ajuns acasă în sicriu. Tânăra ar fi trebuit să fie mireasă în luna iulie, anul viitor. A purtat rochia albă în sicriu, nu la altar aşa cum şi-ar fi dorit.

În urmă cu doi ani Cristina Alexandra și-a pierdut și mama, în vârstă de 46 de ani. Timp de trei luni fiica a stat alături de ființa dragă la spital, îngrijind-o. Când a ajuns și ea pe patul spitalului, Cristina Alexandra a fost cu gândul la mama ei. Tânăra a postat pe pagina sa de Facebook. „ Ca să fii bogat este de ajuns să îşi strigi mama şi ea să îşi răspundă!“. A doua zi Cristina, moartă la 22 de ani, avea să îşi întâlnească mama în cer.

„Ţi-ai strigat mama, Cristina Alexandra, şi ea te-a auzit din ceruri şi te-a chemat la ea ! Acum esti bogată pentru că ţi-a răspuns ! Dar nu ăsta era drumul pe care voiai să-l urmezi !!! Dumnezeu să te ierte şi să-ţi odihnească sufletul, lângă mama ta, care te-a învăţat de toate, mai puţin, cum să trăieşti fără ea !“ este mesajul postat de o prietenă pe contul de socializare când a aflat tragica veste a morţii Cristinei.

Familia Cristinei este revoltată de faptul că tânăra a murit fără ca cineva să știe cauza și să își asume vina asupra tragediei.