MIRCEA GEOANĂ ÎL PROVOACĂ PE MARCEL CIOLACU LA O DEZBATERE 1 LA 1 ÎNAINTE DE ALEGERILE PREZIDENȚIALE

Candidatul independent Mircea Geoană îl provoacă pe Marcel Ciolacu la o dezbatere directă în cadrul campaniei electorale.

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană îl provoacă, marţi, pe Marcel Ciolacu, candidatul PSD, la o dezbatere 1 la 1. Aceasta ar urma să aibă loc sâmbătă, 19 octombrie, la ora 18.00, la Grand Hotel Bucureşti, cu un moderator neutru, conform News.ro.

„Domnule, Marcel Ciolacu, vă invit la o dezbatere 1-1! Dumneavoastră aduceţi susţinerea politică, iar eu voi aduce cunoştinţele şi expertiza necesare. Este o oportunitate pentru alegători de a ne vedea faţă în faţă și de a înțelege cu adevărat cine suntem și ce reprezentăm”, a transmis Mircea Geoană într-un mesaj video postat pe Facebook.

„Ştim că sondajele ne arată pe primele locuri, știu că aveți în spate un partid puternic, dar nu pot să nu constat că abilitățile pentru a conduce națiunea noastră lipsesc. Într-o democrație sănătoasă dezbaterea este esențială, iar eu cred că trebuie să ne confruntăm ideile într-un mod deschis și transparent”, arată Geoană în mesaj.

Geoană anunță că dezbaterea ar urma să aibă loc sâmbătă, 19 octombrie, la ora 18.00, la Grand Hotel București, cu un moderator neutru și în prezența presei.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.