Ministrul Simona Bucura-Oprescu, reuniune bilaterală cu omologul din Germania, Hubertus Heil

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a avut o reuniune bilaterală cu Hubertus Heil, ministrul Muncii și Afacerilor Sociale din Germania. Întâlnirea a avut loc în marja Reuniunii EPSCO de la Bruxelles, au transmis, joi, oficialii Ministerului Muncii.
 
Discuțiile au vizat întărirea cooperării dintre cele două ministere și dintre instituțiile aflate sub autoritatea acestora.
 
“Îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru românii care muncesc în Germania este un obiectiv comun. Avem o bună colaborare în acest sens pe linie de inspecția muncii. Lucrăm coordonat și în ceea ce privește formarea profesională și sistemul de pensii. Am decis întărirea cooperării și stabilirea unei foi de parcurs comune pentru acțiuni care țin de integrarea pe piața muncii, inclusiv a migranților și refugiaților.”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
 
Românii constituie a 4-a cea mai numeroasă comunitate de străini din Germania, după turci, ucraineni și sirieni, la care se adaugă câteva sute de mii de originari din România deținători ai cetățeniei germane. 909.793 de persoane sunt în evidența statistică a cetățenilor români înregistrați oficial cu domiciliul/rezidența în Germania actualizată la data de 31.12.2023.
 
 

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.