Masuri de urgență în Argeș. Masca obligatorie în exterior, program redus, slujbe în aer liber

Masuri de urgență în Argeș. Masca obligatorie în exterior, program redus, slujbe în aer liber
Se va înființa serviciu de tip call center
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Emanuel Soare, a hotărât în ședința de marți impunerea unor măsuri suplimentare în Argeș, pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
Acestea vin în completarea celor adoptate săptămâna trecută: închiderea târgurilor, a piscinelor și a ștrandurilor și limitarea programului la terase (până la ora 22.00 de luni până vineri și 23.00 sâmbătă și duminică).
Noile măsuri
-Începând cu data de 30 iulie 2020 se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție de către toate persoanele aflate pe raza administrativ-teritorială a județului Argeș începând cu vârsta de peste 5 ani, în spații închise și deschise, pentru grupuri mai mari de două persoane care nu locuiesc la aceeași adresă;
-Programul activităților comerciale de tip fast-food, drive-in, jocuri de noroc, case de pariuri, cazinouri se va reduce până la ora 22.00 de luni până vineri și ora 23.00 în zilele de sâmbătă și duminică, administratorii spațiilor în care se desfășoară aceste activități asigurând monitorizarea permanentă a respectării de către personalul de deservire și de către clienți a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii;
-Administratorii societăților comerciale care organizează evenimente private (nunți, botezuri, aniversări și alte asemenea) vor proceda la reducerea duratei evenimentului până la ora 22.00 de luni până vineri și ora 23.00 în zilele de sâmbătă și duminică, asigurând (prin personalul de deservire) monitorizarea permanentă a respectării de către participanții la eveniment a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii. În cadrul acestor evenimente sunt interzise interacțiunile fizice de tip joc sau dans (când nu se poate păstra distanța fizică).
-Direcția de Sănătate Publică Argeș, Consiliul Județean Argeș și Crucea Roșie Română – Filiala Argeș vor înființa un serviciu de tip call center, pe bază de voluntariat, în sprijinul cetățenilor care doresc să se adreseze autorităților pentru informații legate de pandemia de COVID-19 și în scopul colectării datelor necesare întocmirii anchetelor epidemiologice.
Citește și:
- 13:22 - Românii reciclează din ce în ce mai mult
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











