O dramă cutremurătoare, o noapte de coșmar ce a schimbat destine pentru totdeauna.
Onorată Curte, Domnilor Jurați, Colea, aproape, la o mică distanță de liniștitul dumneavoastră oraș, o dramă dureroasă și zgomotoasă s-a petrecut de puțină vreme. Un om de bine, un om modest și cinstit și-a văzut într-o singură noapte, într-o singură clipă, demnitatea lui de soț strivită și murdărită, inima lui sfâșiată și scuipată, credința lui înșelată și jefuită. A auzit și a simțit, în adâncul sufletului lui curat, cum geme sub cizma murdară a unui vizitiu obraznic, mândria lui de om, onoarea lui de părinte și cetățean! Atunci acest om se simți pierdut pentru totdeauna. Mintea i se rătăci; rațiunea i se turbură. Cu un picior în pragul necinstei și cu altul în pragul nebuniei, trase cu amândouă armele… Constantin Măleanu și fiul său minor, Emanoil, fură ridicați atunci, din casa lor, în noaptea de 23 Mai, puși între baionete și duși înaintea unui judecător de instrucție spre a răspunde pentru două cadavre. Ca într-un vis rău, ei au bolborosit aici, zăpăciți și zdrobiți, câteva fraze la interogatoriu. Cu sinceritate și cavalerism C. Măleanu recunoscu că a tras mai multe focuri din două revolvere ce avusese asupra sa, în soția lui, Maria Măleanu, pe care o surprinsese desfătându-se goală în brațele vizitiului său Ion C. Voicu. Mărturisi că a pregătit surprinderea, dar nu a premeditat crima și afirmă cu tărie că nefericitul său Manolică venise în odaia faptului la câteva momente după săvârșirea îndoitului omor, că fiul său îi smulsese revolverul cel mare din mână și că numai o aparență fatală confuzionează lucrurile, căci Manolică n-a tras nici un foc și deci este cu totul nevinovat. Apărarea lui Const. Măleanu înaintea d-voastră azi, ca și înaintea instrucției eri, se rezumă în 2 cuvinte: Măleanu iubise și crezuse. […]Măleanu era respectat și iubit prin nemărginita lui bunătate și corectitudine. Măleanu ținea la stima celor din Costești și aprecierile lor îl costau și îl dureau. Într-un oraș mare rușinea se ascunde mai ușor, perversitatea și desfrâul au cuiburi cu eșiri multe și știu să înșele ochii cei mai vigilenți. La Costești cercul mic presează tiranic asupra nefericitului Măleanu.Ideea batjocurei generale îl urmărește, îl înebunește și îl hotărăște, ori cât de blând și înțelept ar fi. Fără îndoială mediul restrâns trebuie să fi jucat un rol preponderent, în acel minut de orbire, când C. Măleanu a intrat cu două revolvere în odaia nesăturatei Frince, hotărât mai mult să prindă pe complici, să-i sperie și să-i gonească cu scârbă, își pierde capul, ridică brațele și trage cu inconștiență. De această stare a lui sufletească și a mediului înconjurător, acuzațiunea nu a voit să ție nici o socoteală. […] Că Maria Măleanu îl înșela cu primul venit este incontestabil, dar nimeni nu a șoptit acest lucru lui Măleanu, și el, care avea pentru dânsa cea mai nețărmurită dragoste, era totdeauna orbit. Când i s-a deschis ochii de servitori, și-a pierdut mințile și a lovit-o pentru totdeauna. Pentru ce am mai analiza probele de la instrucție cu deamănuntul, când ele nu s-au menținut azi, în urma instrucției orale, singura care leagă pe d-nii Jurați și conștiința lor? Am putea să cerem achitarea pur și simplu, căci conștiințele curate ale Juraților se oglindesc deja pe figurile lor și în aceste conștiințe neîntinate, noi ne punem toată credința și toată nădejdea. Dar nu… Măleanu, tatăl și fiul, trebuesc reabilitați complet. Ei trebuesc nu numai achitați, dar redați societăței, întregi, căci rolul de epavă aruncată de valuri la țărm nu ne convine nici nouă, nici lor.” Procesul a avut loc la data de 18 septembrie 1904. Cei doi inculpați au fost achitați. Prof. dr. Cornel Carp
Sursa: Realitatea de Arges