Investiție de peste 5 milioane de euro a Consiliului Județean Argeș, aproape de final

Președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, împreună cu administratorul public al județului, Cristian Puiu, și directorii din cadrul instituției, au efectuat o vizită pe șantierul de la Palatul Administrativ.
 
Aceasta a fost ultima vizită la clădirea Palatului Administrativ în care își au sediul Consiliul Judetean Argesș, Instituția Prefectului, precum și alte instituții din județ, înainte de reluarea activității.
 
Amplul proces de modernizare și eficientizare energetică derulat în cadrul unui proiect european accesat de Consiliul Județean Argeș prin Programul Operaţional 2014-2020 se apropie de final.
 
Deja a fost adus mobilierul care urmează să fie instalat și se realizează ultimele finisaje.
 
În curtea clădirii a fost amenajat și un bazin pentru apă care poate asigura necesarul pentru o anumită perioadă în cazuri excepționale.
 
„Ne apropiem de finalizarea lucrării la Palatul Administrativ Argeș. Că le place unora sau nu, este o clădire reprezentativă a județului Argeș. Pentru prima dată de la darea ei în folosință, în perioada 1960-1970, clădirea a fost reabilitată în totalitate pe un proiect european destinat exclusiv clădirilor administrative publice. Este o ultimă vizită și urmează ca, la începutul anului 2024, să ne mutăm practic în casă nouă. Suntem foarte mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat până acum, constructorul a dat dovadă de maximă seriozitate, deși a fost strâns de anumite termene, pentru că eram obligați ca proiectul să se finalizeze anul acesta. Contribuția Consiliului Județean a fost una substanțială, dar suntem mândri de ceea ce am realizat. Ne dorim cât mai multe proiecte europene pentru că, dacă vrem să avem un viitor în acest județ, trebuie să ne axăm pe proiecte europene și guvernamentale. Județul Argeș deține un onorant loc fruntaș în ceea ce înseamnă proiectele derulate prin ADR Sud Muntenia. Vor mai fi și alte obiective care își vor avea finalitatea la începutul anului viitor. Alături de dumneavoastră tot timpul! Ne ținem de promisiuni!” a declarat Ion Mînzînă, președinte Consiliul Judetean Arges.
 
Valoarea totală a proiectului este de 27.351.508,59 lei (cu TVA inclus), din care:
– proiectare și asistență tehnică 595.894,88 lei (cu TVA inclus),;
– execuție lucrări 26.755.613,71 lei (cu TVA inclus).
Clădirea are o suprafață de 10.510 mp, cu o lungime totală de 80,68 m şi o lăţime de 16,38 m.
A fost construită în anii 1969-1970, după un proiect aparținând arhitecților Cezar Lăzărescu şi Mircea Ochinciuc.
Clădirea are subsol, parter, mezanin şi cinci etaje.
 
 

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.