Infractori liberi după ce au furat porcii și i-au tăiat!

Doi indivizi a furat patru porci dintr-o anexă amplasată în Topoloveni. Au fost prinşi cu animalele tăiate, în timp ce împărţeau carnea. Procurorul a decis însă, să-i lase pe infractori liberi, pe motiv că au recunoscut fapta!

Infractori liberi după ce au furat patru porci dintr-o hală din Topoloveni. Bărbaţii de 32 ani, respectiv 34  ani, din oraşul amintit, ştiau că proprietarul animalelor locuieşte în altă parte şi nu poate supraveghea hala în care erau ţinuţi porcii. Au mers noaptea, au spart uşa şi au furat groşteii.  Dimineaţă când proprietarul s-a dus la anexă a găsit coteţul gol.

Omul a reclamat la Poliţia Topoloveni furtul. Oamenii legii au demarat cercetări şi în mai puţin de două ore de la sesizare, au descoperit autorii. Cei doi tăiaseră porcii în cursul nopţi şi împărţeau carnea când poliţia a intrat peste ei în curte.

Ambii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă fiind prezentaţi marţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunerea luării unei măsuri preventive. La audieri, hoţii au cooperat cu anchetatorii şi au povestit totul. Au precizat că voiau să păstreze carnea pentru consum propriu.

În mod surprinzător, procurorul de caz a dispus punerea în libertate a bărbaţilor, pe motiv că au recunoscut faptele şi prejudiciul în valoare de 2.000 de lei a fost recuperat de păgubaş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.