Incident înainte de intrarea la BAC! Elev implicat într-o altercaţie

Joi, incident înainte de intrarea la BAC, pentru un elev piteştean. Acesta a fost implicat într-o altercaţie cu locatarul unui bloc, fiind împins. A căzut, suferind leziuni la un picior. Tânărul s-a dus să îşi susţină proba profilului, ultima din examen.

Incident înainte de intrarea la BAC, joi dimineaţă, la Piteşti. Un grup de liceeni se aflau pe banca unul bloc din apropierea Colegiului Tehnic Costin D. Nenițescu. Aşteptau să intre la ultima probă la Bac, cea a profilului. Era zgomotoşi, fapt ce l-a determinat pe un locatar în vârstă de 43 de ani să-i apostrofeze. Un tânăr în vârstă de 19 ani, din grup s-a luat la ceartă cu bărbatul.

Furios, locatarul l-a împins pe elev. Acesta din urmă, s-a dezechilibrat şi a căzut. A suferit leziuni la un picior. Prietenii lui au sunat la 112 şi au chemat ambulanţa şi poliţia. Până la sosirea echipajelor, locatarul s-a urcat în maşină şi a plecat. Asta a atras indignarea prietenilor tânărului lovit, care l-au înjurat ca la uşa cortului pe bărbat.

Cadrele medicale sosite la faţa locului l-au examinat pe tânăr şi i-au acordat îngrijiri medicale. Este posibil să fi suferit o entorsă. În ciuda durerilor pe care le avea, tânărul nu a mers la spital ci a preferat să intre la examen.

Poliţiştii au demarata cercetări în acest caz. Bărbatul care l-a împins riscă să se aleagă fie cu o amendă fie cu dosar penal pentru loviri şi alte violenţe. Asta dacă tânărul va depune plângere şi va avea nevoie de zile de îngrijiri medicale.