Copil înecat la scăldat, în comuna Slobozia. Avea 11 ani!

La numai o zi după ce un băiețel în vârstă de 3 ani și jumătate și-a pierdut viața un altul a pierit în condiţii similare. Copil înecat la scăldat, în comuna Slobozia, miercuri. Băiatul era împreună cu fraţii şi unchiul lui.

 

Copil înecat la scăldat, în comuna Slobozia! Băiatul a mers miercuri după-amiază la râul Dâmbovnic, împreună cu unchiul său cu căruţa. Bărbatul voia să adape calul şi să-l răcorească puţin din cauza arşiţei de afară, nepotul să se scalde. La râul erau şi cei doi fraţi ai băiatului în vârstă de 11 ani, împreună cu alţi copii din sat.

Cum a ajuns, copilul a intrat în apă. La un moment dat s-a aventurat într-o zonă mai adâncă şi a dispărut. A fost apelat dispeceratul 112 şi pompierii au pornit la Slobozia cu o barcă. De asemenea un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Argeş s-a deplasat în zonă.

Râul în zona unde merg copiii la scăldat are adâncime în unele locuri doar de 30-40 centimetri, nefiind periculos. Există însă o groapă unde, spun localnicii ar fi în jur de 3 metri adâncime. Acolo a fost găsit băiatul.

Trupul a fost adus la suprafaţă de militari, fiind predat echipajului medical. Deşi au fost efectuate manevre de resuscitare zeci de minute, copilul nu a putut fi readus la viaţă.