Gheorghe Dincă a fost CONDAMNAT la 30 de ani de închisoare pentru uciderea celor două adolescente din Caracal

La 3 ani de la crimele din Caracal, (în dosarul în care Gheorghe Dinca este acuzat de omor, viol, profanare de cadavre și trafic de persoane) instanța de la Tribunalul Olt a decis  condamnarea la 30 de ani de închisoare pentru uciderea celor două adolescente din Caracal. Instanța de la Tribunalul Olt a decis și acordarea a 700 de mii de euro daune pentru rudele victimelor.

De 3 ori a fost amânata până acum sentința în acest caz care a oripilat opinia publică. Pentru ororile comise, procurorii au cerut pentru monstrul din Caracal pedeapsa maximă, de 30 de ani. 

Pedepsele cumulate pentru toate infracțiuniile pentru care a fost găsit vinovat Gheorghe Dincă ajung la 108 ani de închisoare.

Pentru că inculpatul are peste 65 de ani, legea prevede că nu poate primi mai mult de 30 de ani de închisoare, deși pentru omor calificat, pedeapsa este de detenție pe viață. Dincă a mărturisit că a comis cele două crime și ce a făcut cu cele două fete, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

Declarațiile au fost făcute în fața procurorilor, dar și în fața unui coleg de celulă. Ulterior, pentru a scăpa de o parte din acuzatii, inculpatul a mai spus că tinerele au dispărut și că a fost torturat ca să recunoască vina. Procesul a fost finalizat în  data de 16 iunie, iar Gheorghe Dincă își așteapta sentința la Penitenciarul Craiova, unde este încarcerat din vara anului 2019. 

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.