AVIONUL BOEING 727 DISPĂRUT MISTERIOS FĂRĂ URME

Dispariția misterioasă a avionului Boeing 727, N844AA, ridică întrebări fără răspuns.

Avionul Boeing 727, cu numărul de înregistrare N844AA, are o poveste impresionantă. A fost folosit pe rutele aglomerate ale American Airlines. Apoi a transportat mărfuri. A devenit, însă, celebru după ziua de 25 mai 2003. Atunci a dispărut inexplicabil de pe Aeroportul Internațional „Quatro de Fevereiro” din Luanda, Angola.

Este unul dintre cele mai misterioase cazuri din istoria aviației. Aeronava a decolat fără autorizație și fără să fie tras vreun semnal de alarmă. Nici până astăzi, misterul acestui furt nu a fost rezolvat, iar N844AA a dispărut fără urmă – scriu cei de la evz.ro.

Boeingul 727 era parcat în zona cargo a aeroportului din Luanda. Avionul fusese modificat pentru a transporta combustibil și alte mărfuri. Era folosit în special pentru zboruri de tip charter în Africa. Înainte de dispariție, aeronava fusese imobilizată pe aeroport din cauza unor taxe neplătite și a unor probleme tehnice.

Pe 25 mai 2003, Boeingul 727 a fost văzut pentru ultima dată în jurul orei 17, când doi bărbați au urcat la bord. Unul dintre aceștia era Ben Padilla, un inginer de aviație american. Identitatea celui de-al doilea bărbat nu este cunoscută. Se crede că ar fi fost John Mikel Mutantu, un mecanic angolez. Aeronava a început să ruleze pe pistă fără autorizație, fără comunicare cu turnul de control, fără luminile de poziție activate. S-a ridicat de la sol și a dispărut complet de pe radar. Faptul că a decolat fără să fie observat de controlul aerian și fără echipaj complet ridică multe întrebări cu privire la modul în care a fost planificată și executată operațiunea – scrie sursa citată.

Niciunul dintre cei doi bărbați nu era autorizat să piloteze avionul Boeing 727-223. De obicei, acesta ar fi operat de un echipaj calificat de trei persoane. De asemenea, nu se știe dacă mai era altcineva în avion în acel moment.

Dispariția Boeingului 727 a fost investigată de FBI și CIA. Pentru că fusese modificat ca să transporte combustibil, existau temeri că ar putea fi folosit pentru activități ilegale, contrabandă sau chiar terorism. O altă ipoteză sugera că aeronava ar fi fost vândută pe piața neagră. Indiferent de ipoteze și de eforturile internaționale depuse, aeronava nu a putut fi localizată.

Se crede că, înainte de decolare, avionul 727 furat a alimentat 14 000 de galoane de combustibil, ceea ce i-ar fi permis să zboare aproximativ 2.400 kilometri. Aeronava a decolat spre sud-vest, deasupra întinderii Atlanticului de Sud. Unii cred că Boeingul s-ar fi prăbușit în ocean, având în vedere lipsa de experiență în pilotaj a celor doi bărbați aflați la bord, dar și defecțiunile tehnice.

Se speculează că ar fi putut fi folosit pentru a transporta produse de contrabandă, cum ar fi droguri sau arme, peste continente. Lipsa comunicațiilor și a planului de zbor ar fi putut fi măsuri deliberate pentru a evita detectarea de către autorități. Potrivit altei teorii, la mijloc ar fi fost o schemă elaborate pentru a comite o fraudă la asigurări. Citiți mai multe AICI.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.