COMPORTAMENT RASIST AL SUPORTERILOR ROMÂNI: UEFA SANCȚIONEAZĂ FRF ȘI INTERZICE VÂNZAREA DE BILETE

Federația Română de Fotbal (FRF) sancționată pentru comportamentul rasist al suporterilor la Euro 2024.

Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA (CEDB) a decis, miercuri, ca Federaţia Română de Fotbal (FRF) să fie sancţionată din cauza comportamentului rasist şi discriminatoriu al suporterilor la meciurile de la Euro 2024, transmite News.ro.

Ca urmare a comportamentului fanilor la partidele România – Ucraina (17.06.2024), Belgia – România (22.06.2024) şi România – Ţările de Jos (02.07.2024), FRF a primit următoarele sancţiuni: amendă de 40.000 de euro şi interzicerea vânzării de bilete “suporterilor din deplasare pentru următorul (1) meci din competiţia UEFA, din cauza comportamentului rasist şi discriminatoriu al suporterilor săi”.

Tot după Euro-2024, UEFA a sancţionat următoarele federaţii: Albania (30.000 de euro din cauza comportamentului rasist şi discriminatoriu al suporterilor la meciurile cu Croaţia şi Spania); Ungaria (30.000 de euro din cauza comportamentului rasist şi discriminatoriu al suporterilor la meciurile cu Germania şi Scoţia); Austria (20.000 de euro din cauza comportamentului rasist al suporterilor la meciul cu Polonia); Slovenia (30.000 de euro din cauza comportamentului discriminatoriu al suporterilor la meciurile cu Danemarca, Anglia şi Portugalia); Croaţia (50.000 de euro din cauza comportamentului rasist şi discriminatoriu al suporterilor la meciurile cu Spania, Albania şi Italia); Serbia (30.000 de euro din cauza comportamentului rasist şi discriminatoriu al suporterilor la meciurile cu Anglia, Slovenia şi Danemarca).

Toate federaţiile au primit şi interdicţii privind vânzarea de bilete către suporteri. Cu excepţia României, Croaţiei şi Serbiei, sancţiunea este cu suspendare în cazul celorlalte federaţii.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.