SCANDAL DE CORUPȚIE ÎN ÎNALTUL FUNCȚIONARIA DIN ROMÂNIA

Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, și generalul Dumitru Dumbravă, pus sub acuzare pentru trafic de influență.

Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că a fost chemat pentru a-i fi aduse la cunoştinţă noi acuzaţii și prelungirea controlului judiciar. DNA a anunţat pe 24 mai că i-a pus sub acuzare pentru trafic de influenţă pe Florian Coldea și pe generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, aceştia fiind plasaţi sub control judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi teritoriul ţării. „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, începând cu data de 24 mai 2024, faţă de patru persoane (doi foşti militari, în prezent asociaţi în cadrul unor societăţi, un avocat din cadrul Baroului Bucureşti și o persoană fără calitate specială), pentru săvârşirea unor infracţiuni de trafic de influenţă, forma participaţiei penale fiind autoratul și complicitatea”, transmitea DNA. DNA nu menţiona numele inculpaţilor, dar este vorba despre generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă, iar a patra persoană pusă sub acuzare este Dan Tocaci, un apropiat al celor trei. Dosarul a fost deschis în urma unui denunţ formulat de Cătălin Hideg. „În perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpaţi (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului Bucureşti) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra unor magistraţi din cadrul unor instanţe de judecată și că i-ar putea determina pe aceştia pronunţe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpaţi a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranşe egale. În contextul menţionat mai sus, în aceeași perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpaţi o plată parţială în sumă de aproximativ 100.000 euro”, susţine DNA. Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei patru inculpaţi trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar. De asemenea, inculpaţii vor depune o cauţiune în valoare de 500.000 lei (stabilită faţă de cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului Bucureşti), respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat), care vor fi consemnate pe numele lor, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sau prin constituirea unor garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita aceloraşi sume de bani, în favoarea DNA. Cătălin Hideg a declarat în luna mai, într-o intervenţie la Antena 3 CNN, că Florian Coldea și Dumitru Dumbravă i-ar fi cerut, prin intermediul avocatului Doru Trăilă, suma de 600.000 de euro pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar în care are o condamnare în primă instanţă de 4 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene.

Sursa: Realitatea de Arges

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.