Florăreasa Olga Panaete, trimisă în judecată pentru fapte de corupție

Olga Panaete, o cunoscută florăreasă din Piteşti, a fost trimisă în judecată, recent, pentru trafic de influență. Ea deține mai multe florării în municipiu. Dosarul a fost înregistrat pe 21 decembrie la Tribunalul Argeș.

Olga Panaete este acuzată că ar fi cerut şi primit bani pentru presupuse intervenţii pe lângă funcţionari publici în vederea obţinerii permisului de conducere sau pentru obţinerea unui post în instituţii publice.

Potrivit procurorilor, Gherghina (Olga) Panaete ar fi promis, contra unor sume de bani, la trei persoane că le va ajuta să obțină permisul de conducere. Unei alte persoane, inculpata a asigurat-o că va fi angajată pe un post într-un centru de copii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.

Flăreasa Olga ar fi pretins şi primit de la o persoană 15.000 lei promiţându-i că o va ajuta să ocupe un post de asistent generalist debutant. Olga Panaete susținea că va interveni la un angajat cu funcţie de conducere în cadrul DGASPC Argeş şi a unui consilier judeţean. Funcţionarul de numele căruia s-ar fi folosit florăreasa este Adrian Macovei, şeful DGASPC Argeş, iar consilierul în cauză, Florin Tecău, fost preşedinte al CJ Argeş. Cei doi sunt doar martori în dosar.

Denunțul a fost făcut de un instructor auto

De asemenea, Olga florăreasa ar fi promis, contra unor sume de bani, mai multor persoane că le va ajuta să obțină permisul de conducere. Femeia a redeschis „fabrica de permise”. Acesta pretindea că are influenţă asupra angajaţilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Argeș şi că poate aranja promovarea examenelor. În dosar este martor și comisarul șef Emil Angheloiu, cel care conduce SPCRPCIV Argeș.

Dosarul împotriva florăresei a fost deschis ca urmare a unui denunț făcut de un instructor auto din Pitești.  Acesta a precizat procurorilor că elevul său nu s-a programat la proba teoretică spunându-i că cineva îl va ajuta să se înscrie mai repede. Procurorii au început cercetările și astfel au ajuns la florăreasa Olga.

Alături de Olga Panaete, în dosar mai sunt cercetate cinci persoane. O inculpată este cercetată pentru trafic de influenţă, iar alte patru persoane pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.