Firmă din Dragoslavele, amendată pentru transport ilegal de lemn

Polițiștii argeșeni au depistat o societate comercială și patru bărbați care au transportat pe drumurile publice material lemnos în mod ilegal.

Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 de lei, fiind confiscată și cantitatea de aproximativ 17 metri cubi de lemn.

în urma controalelor s-a descoperit și că o firma din Dragoslavele nu avea delimitat spațiul de lucru. În plus, avea aproape 10 mc de lemn expediat, fără forme legale.

„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Rucăr, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, au verificat punctul de lucru al unui agent economic, cu obiect de activitate debitarea şi comercializarea materialului lemnos, de pe raza comunei Dragoslavele, referitor la respectarea legislaţiei privind regimul silvic. În urma verificărilor, s-au constatat nereguli cu privire spațiul tehnologic al instalației de debitat material lemnos, precum şi diferenţe dintre stocul scriptic şi cel faptic”, informează IPJ Argeș.

Societatea a primit două sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei. De asemenea, a fost confiscată și o cantitate de aproximativ 10 mc material lemnos.

Foto: descriptiv.