Femeie înecată într-un lac la Ciupa! Este moartă de două zile

Trupul unei femei a fost găsit plutind pe suprafața unui lac, din Ciupa. Cadavrul a fost scos la mal de pompieri. Victima, în vârstă de 45 de ani, zăcea în apă de aproximativ două zile.

Angajații unei bălți, recent concesionată, din satul Ciupa, comuna Rătești, au văzut trupul și au alertat pompierii. Lacul este în apropierea Autostrăzii A1, la kilometrul 80, aproape de limita județului Argeș, cu Dâmbovița. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș au scos trupul la mal.

Femeie înecată de peste 48 de ore, după cum a constatat medicul de pe echipajul Serviciului de Ambulanță Argeș, la examinarea cadavrului. Victima era îmbrăcată îngrijit, avea geanta cu actele la ea, însă, îi lipsea telefonul.

Polițiștii care au făcut cercetările la fața locului au stabilit că victima locuia la o familie din Argeș, după ce fusese nevoită să își părăsească domiciliul din cauza soțului. În februarie 2018, a obținut un ordin de protecție împotriva acestuia. Timp de 6 luni, bărbatul nu avea voie să se apropie la mai mult de 100 de metri de femeie, nu avea voie să o contacteze prin cunoștințe telefonic sau prin corespondență.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost dus la morga pentru autopsie. Polițiștii iau în calcul atât varianta unei sinucideri cât și pe cea a unei morți prin violență.