Fără permis, alcoolemie record. Balizajul distrus pe o porțiune de 50 de metri

Fără permis, alcoolemie record. Balizajul distrus pe o porțiune de 50 de metri
Bărbatul a fost reținut de polițiști
Accident de circulație pe Autostrada Soarelui, provocat de un bărbat fără permis și cu o alcoolemie record.
Acesta s-a răsturnat cu autoturismul pe care-l conducea.
În mașină se mai aflau încă trei persoane.
La fața locului au sosit un echipaj de poliție și un echipaj medical.
Șoferul mirosea puternic a băutură și era aproape în comă alcoolică la momentul producerii accidentului. La analiza de sânge s-a constatat că șoferul avea o alcoolemie de 3,15 mg/.litru.
Incidentul pe A2, într-o zonă unde traficul este restricționat pe o singură cale de mers.
Șoferul nu avea nici permis de conducere.
„Conducătorul autoturismului a fost testat în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind 1.16 mg/l, ulterior fiind condus la Spitalul Lehliu-Gară, în vederea prelevării mostrelor biologice. În urma analizei probelor de sânge, la prima probă a reieșit că acesta a avut o alcoolemie de 3.15 mg/l alcool în sânge, iar la a doua probă a reieșit o alcoolemie de 2.97 mg/l”, spun polițiștii.
Din cercetările efectuate de polițiști s-a constatat că șoferul nu avea nici permis de conducere.
Balizajul a fost distrus pe o porțiune de aproximativ 50 de metri.
Bărbatul a fost reținut de polițiști, iar luni Judecătoria Lehliu-Gară a dispus față de acesta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 17:49 - Tragedia de la Midia. Familiile marinarilor dispăruți acuză erori grave: „Remorcherul nu era pregătit pentru această manevră!”
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
- 09:21 - Accident grav pe E581, la limita județelor Galați și Vaslui: un autocar s-a răsturnat, 15 victime, dintre care una decedată
- 09:14 - Război Orientul Mijlociu. Trump anunță o posibilă retragere parțială a trupelor americane din Orientul Mijlociu, în timp ce războiul Israel-Iran escaladează - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Arges și pe Google News











