Este interzis accesul vizitatorilor în spitalele din Argeș

Ca urmare a măsurilor impuse la nivel național, Direcția de Sănătate Publică Argeș a transmis reguli stricte și a interzis accesul vizitatorilor în spitale. Măsura este valabilă pentru toate spitalele din județul Argeș.

DSP Argeș a transmis o înştiinţare prin care a anunțat că este interzis accesul vizitatorilor în spitale. „Având în vedere hotărârea nr. 6 din 6.03.2020 punctul 3, a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, în contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății a stării de urgență pentru sănătatea publică cu impact internațional din cauza noului Coronavirus, vă comunicăm că începând de astăzi,  08.03.2020 până la data de 31.03.2020, se sistează vizitele aparținătorilor persoanelor internate.

Aceste măsuri se pot prelungi și după data de 31.03.2020 în funcție de evoluția infecțiilor cu SARS-CoV-2”, se precizează în documentul semnat de Sorina Honţaru, directorul DSP Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.