Caz de meningită în județul Argeș. O elevă de la Colegiul Național „Zinca Golescu” a fost transferată de urgență la Spitalul Matei Balș din capitală.

Fata de 16 ani, din comuna Bradu, s-a prezentat în noaptea dintre 14 spre 15 mai la Spitalul de Pediatrie Pitești. Fata avea dureri abdominale, febră sau frisoane. După câteva ore, aceasta a fost transferată la un spital din capitală, sub suspiciunea de meningită, pentru continuarea investigațiilor medicale și pentru tratament de specialitate.

„O pacientă din mediul rural s-a prezentat în jurul orei 2.00, astăzi de dimineață, pentru vărsături, dureri abdominale, febră, frison, parestezii. A fost evaluată. În urma consulturilor interdiciplinare și a investigațiilor paraclinice s-a  decis transferul către Matei Balș, sub suspiciunea de meningită.”, a precizat Adina Enescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Pitești.

Meningita este o boală contagioasă. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Argeș au luat măsurile necesare care se impun în această situație. Persoanele care au intrat în contact direct cu fata au primit tratament profilactic cu antibiotic. De asemenea, urmează să se facă dezinfecție la Colegiul Național Zinca Golescu, în clasa unde învață fata.